Sebastian Lajos

susțin proiectul

Youth Community

Începând din decembrie 2022 am avut șansa de a fi implicat în programul Youth Community. Chiar la vârsta de 24 de ani fiecare sesiune mă face să realizez că abia acum încep să descopăr lucrurile cu adevărat importante în viață, cele care ne fac să creștem în fiecare zi. Fiecare sesiune a reprezentat pentru mine câte un pas esențial într-o călătorie de autocunoaștere. Cu fiecare atelier am reușit să aflu mai multe nu doar despre cine îmi doresc să fiu la muncă și în societate, dar și despre rolurile care mi se potrivesc de fapt. Școala ne dă adesea o parte din mijloacele de care avem nevoie în viață, dar nu ne ajută să înțelegem care sunt conjucturile în care sunt rolurile în care putem fi cu adevărat cea mai bună versiune a noastră. Din acest punct de vedere cred că m-a ajutat cel mai mult participarearea în acest program. Aleg să fiu ambasdrul acestui program întrucât cred că tinerii elevii de liceu și studenții au mare nevoie de o astfel de inițiativă de învățare non-formală interactivă prin care să descopere ce își doresc cu adevărat în viață.

Susținători

Nu există susținători înregistrați la acest ambasador

Spune și altora despre acest eveniment